sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Gigi Becali confirmă interesul pentru Bahassa: „Voi băga mâna în buzunar pentru transferuri”

Gigi Becali a reacționat după ce Mititelu a spus că e dispus să îl vândă pe Yassine Bahassa la FCSB. Patronul roș-albaștrilor explică faptul că va investi, din nou, în transferuri, dacă formația pe care o finanțează se va clasa măcar pe locul secund, înainte de play-off.

Bahassa este pe placul lui Becali, care consideră că noua vedetă de la FCU Craiova poate fi mai bun chiar și decât Juan Bauza, fotbalistul căruia Mititelu i-a stabilit o clauză de reziliere foarte mare.

„Tată, spre surprinderea mea Bahassa ăsta are stofă de fotbalist bun și mie îmi pare că e mai bun ca Bauza. Dar e clar că acum e într-o formă mult mai bună ca Bauza. Îmi place Bahassa. Dar îi transmit lui Mititelu două lucruri. Însă, încep cu o întrebare. La ora asta FCU a început să joace din nou foarte bine. A bătut Craiova lui Rotaru și mi se pare că au mai obținut și alte două victorii. Dacă o vor ține tot așa, stai să vezi că vine Mititelu ăsta peste noi în play-off. Și atunci să vezi lupta dracu cu Rotaru și Mititelu pe capul lui FCSB și CFR.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și acum întrebarea pentru Mititelu: dacă FCU intră în play-off, mi-l mai dă pe Bahassa? Eu cred că nu. Că Mititelu nu intra în play-off ca să se facă apoi de râs. Iar eu mai am o chestie. Un eventual transfer al lui Bahassa asta îl voi discuta doar dacă noi terminăm sezonul regular pe locul 2. Dacă o să fiu în primele două locuri voi băga din nou mâna în buzunar pentru transferuri. Altfel, nu o să mai mă vedeți că arunc cu milioanele în stânga și în dreapta ”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

foto: ProSport

Politica