Gorj. Primă de Crăciun încasată de angajații CEO

Jurnalul Olteniei

Salariații Complexului Energetic Oltenia încep săptămâna cu mai mulți bani în buzunar. Au primit cel mai mare bonus de sărbători și anume prima de Crăciun, în valoare de 1.300 de lei net.

Minerii și energeticienii, 11.200 la număr, primesc acest bonus sub formă de tichete-cadou.

Prima oferită salariaților Complexului Energetic Oltenia este cea mai mare acordată de vreun angajator din județul Gorj.

Peste numai câteva zile, pe 15 decembrie va fi acordată lichidarea salarială, iar pe 20 decembrie, avansul din economia la fondul de salarii. Acesta are o valoare de o mie de lei, dintr-un total de 1.512 lei, urmând ca diferența să le fie virată minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia în prima lună a anului viitor.

Peste încă o săptămână, pe 27 decembrie, la nivelul Complexului Energetic Oltenia va fi achitat avansul salarial.

Astfel, ultima lună a anului se încheie așa cum a început. Luna decembrie le-a adus angajații un bonus de Moș Nicolae de 200 de lei pentru fiecare copil.

Complexul Energetic Oltenia încheie anul 2022 pe profit. Sunt astfel șanse să fie demarate negocieri pentru creșteri salariale, prin renegocierea Contractului Colectiv de Muncă.

Iulia Popa

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol