luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. O ucraineancă, găsită spânzurată într-o pensiune din Băile Olăneşti

O femeie din Ucraina, care a venit la noi în țară odată cu începerea războiului, și-a pus capăt zilelor într-o pensiune din Băile Olănești, județul Vâlcea.

Polițiștii au fost sesizați că o femeie cu vârsta cuprinsă între 55 și 60 de ani s-a spânzurat, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

Echipajele ajunse la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul femeii de origine ucraineană. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere de culpă şi sunt făcute cercetări pentru a afla împrejurările decesului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, poliţiştii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia”, a transmis IPJ Vâlcea, potrivit ziare.com.

Nu se cunosc încă motivele pentru care femeia și-a pus capăt zilelor, însă situația din Ucraina se poate să fie motivul principal, având în vedere că cei care au plecat din țară, majoritatea femei, au fost nevoite să îi lase în urmă pe bărbații lor.

Politica