Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt informează că, în conformitate cu ultimele modificări legislative, pacienții nu trebuie să plătească testul COVID-19 la internarea într-o unitate sanitară publică.
Potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 2.675 din 8 septembrie 2022, pentru aprobarea unor măsuri ce se aplică de unitățile sanitare, în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2, unităţile sanitare publice au obligaţia de a asigura accesul pacienţilor la servicii medicale fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, arată CAS Olt.
„În vederea prevenirii și limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unitățile sanitare publice pot organiza testarea pacienților pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activității de screening la internare. Costurile activității de screening sunt suportate de către unitatea sanitară publică din venituri proprii”, informează, printr-un comunicat, CAS Olt.
Astfel, pacienții nu trebuie să plătească testul COVID-19 la internarea într-o unitate sanitară publică.