Consiliul Județean Gorj investește peste 3 milioane de lei în restaurarea Casei Memoriale „Ion Popescu-Voitești”, situată în satul Voiteștii din Vale, comuna Bălănești. Aceasta se află în plin proces de consolidare și reabilitare și este considerată un important obiectiv cultural-istoric al patrimoniului public al județului.
Intervențiile specifice au demarat în toamna anului trecut, fiind prevăzută o durată de execuție de 24 de luni, conform ordinului de începere a lucrărilor de execuție. Contractul încheiat are ca obiect „servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări”, în valoare de 3.072.058,20 lei cu T.V.A. Finanțarea investiției este asigurată din bugetul propriu al Județului Gorj, după cum notează gorjeanul.ro.
„Până la această dată a fost realizat un procent de 40% din categoriile de lucrări prevăzute în proiectul tehnic, după cum urmează: decopertarea tencuielilor interioare și exterioare; consolidarea zidurilor de cărămidă, inclusiv a grinzilor și stâlpilor interior și exteriori cu armături și retencuirea acestora; înlocuirea planșeelor din lemn; înlocuirea țiglei; izolarea beciului la anexa casei memoriale, inclusiv armarea pereților, stâlpilor și grinzilor; montarea instalației de paratrăsnet; refacerea împrejmuirii imobilului; amenajarea grupurilor sanitare; montarea tâmplăriei din lemn stratificat la interior și la exterior, păstrându-se dimensiunile, forma și decorațiunile inițiale; montarea jgheaburilor și burlanelor din tablă etc.
Pe lângă lucrările de consolidare și restaurare a construcției și anexelor incluse, se realizează și lucrări de reamenajare a terenului aferent imobilului”, anunță Consiliul Județean Gorj, potrivit sursei citate.
foto: gorjeanul.ro