Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) a criticat Ministerul Educației pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență prin prisma căruia se modifică normele de decontare ale transportului pentru elevi. AVE cere ministerului să deblocheze transportul elevilor și a explicat și inconvenientele noii ordonanțe.
„Guvernul a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență prin care a modificat formula de decontare a transportului elevilor, înlocuind decontul parțial cu o alocație forfetară.. La nivelul ordonanței a fost prevăzută necesitatea adoptării unor norme metodologice pentru aplicarea ei, fără a fi prevăzut un termen de elaborare și adoptare.
În acest context, decontarea transportului elevilor navetiști nu mai poate fi făcută după normele vechi, reglementate prin OUG nr. 50/2021. Până la adoptarea prin ordin de ministru a noilor norme metodologice de aplicare a noii ordonanțe, OUG 159/2022, transportul elevilor nu poate fi decontat nici după metodologia veche, nici după cea nouă, elevii navetiști fiind lăsați în aer.
Considerăm fundamentală adoptarea cu celeritate a unor noi norme metodologice, așa cum a fost prevăzut în OUG nr. 159/2022. Elevii au nevoie de un sprijin pentru a ajunge la școală, iar în lipsa lui, pentru elevii care provin din medii defavorizate chiar și o lună în care se elaborează normele poate face diferența între școală și abandon.
Solicităm Ministerului Educației să adopte de urgență normele metodologice și să deblocheze transportul elevilor”, au spus reprezentanții AVE.