O rachetă a căzut în dimineața zilei de joi, 17 noiembrie, în comuna Lungești din sudul județului Vâlcea. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, fiind așteptați și geniștii.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vâlcea s-a aflat atât tipul de rachetă cât și locul din care provine și urmează să se stabilească defecțiunile tehnice care au cauzat prăbușirea acesteia într-o zonă populată.
„La data de 17 noiembrie, în jurul orei 10:05, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați, prin sistemul de urgență 112, de către un reprezentant al Primăriei Lungești, cu privire la faptul că în comună s-ar fi prăbușit o rachetă antigrindină. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a verifica aspectele sesizate și au stabilit că racheta antigrindină a fost identificată într-o zonă agricolă, fiind lansată de la punctul din Ștefănești – Vâlcea, al societății SC Intervenții Active în Atmosferă SA București.
La fața locului, pe lângă polițiștii competenți teritorial și efective ale ISU Vâlcea, s-au deplasat și reprezentanți ai societății amintite mai sus. Aceștia din urmă au preluat obiectul pentru stabilirea cu certitudine a problemelor tehnice apărute. În cauză, nu există victime și nu au fost înregistrate pagube materiale, nefiind constatate fapte de natură penală sau contravențională”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea, Georgiana Țîrcu, citată de adevarul.ro
Primarul din Lungești Vâlcea, Tiberiu Costea, care se afla de asemenea pe teren în zona unde a căzut racheta, a declarat că: „Cred că este o rachetă antigrindină, după cum arată, după cum am văzut și în imagini, dar până nu vin specialiștii, nu putem spune cu certitudine. Au venit cei de la ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) Vâlcea, de la Poliție, vin și geniștii sau genistul de la Antigrindă, care să ridice… ceea ce noi bănuim a fi partea din spate a rachetei. Sigur, rusească nu este, sau nu vreau să cred că este…”.
Inițial, la fața locului s-a prezentat o echipă a ISU Vâlcea, însă având în vedere că aceasta nu prezenta pericol, cei de la ISU s-au retras. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Județul Vâlcea deține patru puncte de lansare a rachetelor antigrindină: în Mădulari, Ștefănești, Orlești și Șușani, având Centrul de comandă la Stația Meteo din Drăgășani.
„Lansarea rachetelor antigrindină se face de la centrele de specialitate, nu de la noi. Nu avem un astfel de centru în Lungești, există însă în vecinătate: în comuna Ștefănești – două centre, în comuna Șușani și în orașul Drăgășani. Sigur de acolo să fi venit, că din altă parte…”, a mai menționat primarul Tiberiu Costea, fost prefect al județului chiar în perioada în care era implementat sistemul în Vâlcea.
Județul Vâlcea se află printre zonele protejate de infrastructura Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, încă din 2018, iar în localitățile menționate de primar există puncte de lansare ale unităților de combatere a căderilor de grindină.
Acestea sunt menite să protejeze două treimi din suprafața de culturi agricole a județului, de fenomenele naturale extreme. Proiectate să zboare până la 10.000 de metri, se bănuiește că cel mai probabil una dintre rachete nu a funcționat corespunzător.
În 2018, o rachetă antigrindină lansată din Vâlcea a căzut într-o gospodărie din județul Olt.