Cine a fost cea care i-a sărit în ajutor femeii!
Un bărbat a fost arestat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă în familie, după ce mama unei femei a reclamat că fiica sa este sechestrată. Femeia a fost închisă în casă timp de 10 zile, informează News.ro.
Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Giurgiu, a fost reţinut de poliţişti, iar marți va fi prezentat instanţei de judecată, transmite IPJ Giurgiu. „La data de 08 noiembrie a.c., Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată de către o femeie, de 54 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că fiica sa este sechestrată la domiciliul unui bărbat”, transmite IPJ Giurgiu.
La fața locului, poliţiştii au identificat o femeie, de 33 de ani, care a declarat faptul că, timp de aproximatv 10 zile, nu i-a fost permis să părăsească locuinţa, fiind ameninţată şi agresată fizic, de către concubinul său.
Din cercetările efectuate, a reieşit faptul că, în noaptea de 28/29 octombrie a.c., bărbatul în cauză ar fi lovit-o cu un corp dur, precizează IPJ Giurgiu. De asemenea, poliţiştii giurgiuveni au emis un ordin de protecţie provizoriu.