FOTO! Ce dietă o ajută pe Mădălina Ghenea să arate așa bine!

Grosu Claudia
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

„Pentru mine funcționează ca o curățare, mă face să mă simt mai bine”

Mădălina Ghenea (35 de ani) se menține într-o formă de invidiat. Actrița are un truc la care apelează la o anumită perioadă, pentru a-și curăța organismul. Mai exact, este vorba despre postul intermitent, care o ajută să își curețe organismul.

„Nu sunt doctor, așa că nu pot recomanda nimic, dar pentru mine funcționează nu ca dietă, ci ca o curățare, mă face să mă simt mai bine. Deci da, am încercat-o și mi-a plăcut”, a povestit Mădălina Ghenea pe InstaStory.

Potrivit specialiștilor din domeniu, în perioada de post intermitent, o persoană se abține de la mâncare pentru o perioadă bună de timp. „Sunt mai multe variante. Una dintre ele: 6/18, adică mănânc şase ore, postesc 18 ore şi nu este greu de ţinut. După care 5/2, adică am cinci zile într-o săptămână în care mănânc normal şi două zile în care mănânc de post, alternând.

După care urmează formele mai severe: o zi postesc, o zi mănânc. Nu numai pauza este cea care ne ajută la slăbit, trebuie să avem grijă şi la ce mâncăm din punct de vedere calitativ”, a declarat medicul Răzvan Vasilescu, potrivit cancan.ro.

Foto: Instagram

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol