O asociere de firme Austria/România a depus ofertă pentru reconstrucția Viaductului Cârcea: „SRCF Craiova a primit o ofertă la procedura de licitație pentru reconstrucția și repararea Viaductului Cârcea, situat pe linia CF Videle – Orșova, grav avariat în 2018, după deraierea unui tren privat de marfă!”, informează CFR Infrastructură.
Obiectivul face referire la proiectarea și execuția lucrării de reconstrucţie şi reparare a Viaductului Cârcea, consolidarea infrastructurii pe ambele fire, montarea tablierelor 1, 2 şi 3 noi pe firul I, execuţia căii pe firul I şi lucrări la instalaţiile aferente firului I. Valoare estimată a proiectului este de 59,4 milioane lei, sursă finanțare vine de la bugetul de stat, iar termenul contractual ar urma să fie de 26 luni (proiectare, obținere avize, execuție lucrări).
Reamintim faptul că în dimineaţa zilei de 12 august 2018, s-a produs un grav accident feroviar un tren de marfă încărcat cu biodiesel, care avea 23 de vagoane. Pe viaductul de la Cârcea, podul s-a prăbuşit, iar șase vagoane au deraiat. Unul dintre vagoane a rămas înclinat, agăţat de locomotivă, iar din acesta s-a scurs biodiesel într-un pârâu din zonă, care a fost grav poluar. Structura viaductului pe firul II nu a fost afectată.