Femeia considerată responsabilă de plasarea unei bombe pe strada Istiklal din Istanbul, atentat în urma căruia şase persoane au murit, a fost arestată, a anunţat ministrul de interne turc, Souleyman Soylu, luni, 14 noiembrie, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Este vorba de o femeie de origine siriană. Potrivit unor oficiali din poliția turcă, Ahlam Albashi şi-a recunoscut faptele.
Într-un interogatoriu inițial, ea a spus poliției că a fost antrenată de militanții kurzi din Siria și a intrat în Turcia prin regiunea Afrin, din nord-vestul Siriei. Ulterior, ea a spus că a acţionat din ordinul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
PKK, considerat organizaţie teroristă de către Ankara, dar şi de către aliaţii occidentali, este în luptă armată contra guvernului turc încă de la jumătatea anilor 80. În trecut a fost responsabil pentru atentate sângeroase pe teritoriul Turciei.
O explozie puternică a avut loc duminică, 13 noiembrie, pe celebrul bulevard pietonal Istiklal din Istanbul, aproape de Piața Taksim. Președintele și vicepreședintele Turciei au numit incidentul „un atac terorist”, care însă nu a fost revendicat. Potrivit celui mai recent bilanț, 6 persoane au murit și alte 81 au fost rănite.