miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

O înaltă față bisericească a recunoscut că a agresat sexual o fată de 14 ani

Un cardinal aflat aproape de sfârșitul vieții a mărturisit că în urmă cu câteva decenii a abuzat o fată în vârstă de 14 ani. După ce a făcut anunțul, înalta față bisericească a precizat că se retrage din funcții.

Cardinalul francez Jean-Pierre Ricard a mărturisit, luni, că a abuzat o fată în vârstă de 14 ani în urmă cu câteva decenii. Cardinalul a declarat că se retrage din funcţiile sale şi că se pune la dispoziţia autorităţilor competente, relatează realiattaea.net care citează Catholic News Agency.

”Acum treizeci şi cinci de ani, când eram preot paroh, m-am comportat într-un mod condamnabil cu o tânără în vârstă de 14 ani. Comportamentul meu a dus inevitabil la consecinţe grave şi de durată pentru această persoană”, a declarat cardinalul într-un comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ricard a adăugat că se retrage din funcţiile sale şi că a vorbit cu victima despre abuz.

”Îmi cer din nou iertare aici şi, de asemenea, îi cer iertare întregii ei familii”, a mai spus el.

Mărturisirea sa a dus la depunerea unei plângeri atât către organele de anchetare penale, cât și către forurile de etică bisericești.

În vârstă de 78 de ani, Ricard a fost episcop de Bordeaux, în sud-vestul Franţei, între 2001 şi 2019, potrivit Reuters.

Politica