luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Hagi recunoaște că FCU a fost mai bună: „Am avut noroc, șansă”

Farul a câștigat meciul cu FCU Craiova, dar jocul a fost dominat de trupa din Bănie. Constănțenii au fost cei mai concentrați, mai ales la finalizare, iar oltenii au rămas în urmă după ce au ratat în mai multe rânduri.

După ce a bătut FCU, Gică Hagi a dat lecție de fair-play și i-a felicitat pe adversari, despre care a spus că meritau mai mult din meciul disputat pe „Ion Oblemenco”.

Rezultatul e excelent pentru noi, puterea de a reveni de la 0-1 în fața unei astfel de echipe, care știe să joace fotbal, am arătat că știm să luptăm. Portarul a făcut un meci mare și mă bucur pentru el. În rest, am fost dominați, au avut multe ocazii, am avut noroc, șansă. În momentul de față, văd doar meritul că am revenit, am luat trei puncte importante, în rest, felicitări Craiovei. Din păcate, noi nu am fost cei care eram înainte. Avem de unde să promovăm jucători tineri, mă bucur pentru ei. Borza a făcut un meci foarte bun. Nu mă gândesc la niciun obiectiv, altul decât a intra în play-off. Dar nu așa cum am jucat în seara asta, Craiova merita mai mult. Vom reflecta, am vorbit cu băieții. Proiectul nostru, în afară de a avea o echipă de seniori, e să promovăm jucători. A jucat un băiat de 2007”, a spus Gică Hagi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto: captură Digi Sport

Politica