miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mititelu mută echipa la Târgu Jiu

Adrian Mititelu vrea să mute FCU Craiova, din nou, la Târgu Jiu. Patronul alb-albaștrilor vrea că formația lui să dispute duelul din Cupa României, cu Voluntari, pe arena „Tudor Vladimirescu”, unde trupa din Bănie a fost primită foarte bine de târgujieni. Anunțul a fost făcut chiar de Marcel Romanescu, primarul orașului, care și-a dat acordul și s-a declarat încântat de faptul că FCU va reveni pe stadionul din Târgu Jiu.

„Îmi pare rău că FCU nu a mai câștigat în campionat de când a plecat de la noi, adică de la acel meci cu Rapid. Dar vreau să vă anunț că FC Universitatea a decis să vină să mai joace un meci la noi. Chiar azi (n.r joi) mi-am dat ok-ul la solicitarea dânșilor. Ne-au transmis că doresc ca partida de pe 10 noiembrie din Cupa României cu Voluntari să o joace la noi. Am fost de acord. În mod sigur suporterii din Tg. Jiu o vor primi din nou pe FCU pe stadionul „Tudor Vladimirescu” cu brațele deschise. Vreau să vă mai spun că conducerea echipei domnului Mititelu și-a achitat la zi toate obligațiile față de noi, iar acum au luat măsuri și pentru înlocuirea scaunelor rupte în sectoarele galeriiilor din cele două peluze”, a declarat Romanescu, conform ProSport.

Meciul dintre FCU Craiova și FC Voluntari, din grupa A a Cupei României, se va disputa pe 10 noiembrie, cu începere de la ora 16:00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica