luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

„Pentru că tăcerea ascunde victime”. Pericolul traficului de persoane, pus în discuție la CJ Dolj

Asociația eLiberare a organizat o întâlnire la Craiova, în cadrul campaniei „Fii proactiv, pentru că tăcerea ascunde victime”. Evenimentul a avut loc marți, de Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane. Mesajul central al campaniei este că victimele acestui fenomen, care sunt, de multe ori, ascunse sub ochii oamenilor, să poată fi recunoscute și direcționate către cei ce le pot ajuta.

La evenimentul desfășurat la Consiliul Județean Dolj au fost prezenți reprezentanți ai autorităților județene, ai ISJ Dolj, ai C.J.R.A.E Dolj, dar și un reprezentant al IPJ Dolj. A fost dezbătut, pe scurt, subiectul legat de traficul de persoane, s-a vorbit despre cât de greu este de combătut acest fenomen și despre câtă nevoie au oamenii să fie informați cu privire la acest pericol.

În perioada 18 – 21 octombrie 2022, eLiberare prin intermediul celor 4 Centre de Informare și Asistență în Detectarea și Notificarea a cazurilor de trafic din București, Brașov, Craiova și Suceava organizează o serie de activități în unități de învățământ, întâlniri cu specialiști și parteneri, activități stradale, dezbateri demonstrative academice, proiecții de film la cinematograf și sesiuni antitrafic în unități de învățământ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Numărul mic de cazuri de trafic de persoane raportate și identificate în România în raport cu situația estimată de organizațiile internaționale reprezintă o problemă cu cauze multiple. Centrul îşi propune să adreseze această problemă prin îndeplinirea următoarelor funcții: Informare, Asistență, Consiliere și Notificare.

Mesajul de anul acesta este unul clar: nu mai ignora semnalele de alarmă. Fie că lucrezi într-un domeniu cheie și ești medic, asistent social, polițist, preot etc., fie că ești un părinte preocupat de siguranța propriului copil, sau un simplu cetățean care recunoaște semnele de exploatare este important să nu rămânem indiferenți. Există sprijin pentru cei care doresc să ajute persoanele aflate în exploatare, atât în rândul autorităților, cât și în rândul organizațiilor specializate. Fiecare din noi putem fi acea verigă lipsă dintre exploatarea cuiva și eliberare.” a declarat Loredana Urzică – Mirea, Director Executiv al Asociației eLiberare.

Politica