Încep lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în din comunele Afumați și Valea Stanciului. Lucrările se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară, și sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară vizează o suprafață de 3.070 de hectare, respectiv 7.246 de ha și este gratuită pentru cetățeni. Lucrările sunt finanțate prin Proiectul major – „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, al cărei beneficiar este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
„Trebuie ca cetățenii să înțeleagă etapele derulării programului, acesta este rolul companiilor de informare. Trebuie să cunoască că reprezentanții prestatorului, însoțiți de cei ai primăriei, vor merge din casă-n casă pentru măsurători, că trebuie să pregătească actele de proprietate și că este absolută colaborarea lor. Apoi, oamenii trebuie să verifice rezultatele lucrărilor, care vor fi afișate la primărie și să depună contestații sau cereri de rectificare, dacă va fi cazul”, a punctat Alin Victor Dumitrescu, directorul O.C.P.I Dolj.
În județul Dolj, dintre cele 31 de comune care beneficiază de finanțare europeană pentru realizarea cadastrului, două sunt finalizate (Brădești și Pielești), 11 sunt în lucru (Bistreţ, Calopăr, Cetate, Dioşti, Giurgiţa, Leu, Maglavit, Moţăţei, Poiana Mare, Rast și Teslui) iar în alte 13 comune măsurătorile vor începe în cel mai scurt timp, după organizarea întâlnirilor din cadrul campaniei de informare. Pentru celelalte cinci comune care au rămas neatribuite (Cârcea, Coțofenii din Față, Ghercești, Negoi și Robănești), ANCPI va iniția o nouă procedură de licitație.
”ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat”, se arată în comunicatul instituției.
Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.