Două acțiuni tip “Blitz” au fost desfășurate de polițiștii doljeni, în municipiul Craiova şi comuna Melineşti, pentru reducerea cauzelor generatoare de accidente de circulație şi depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
În urma acțiunii, au fost instituite 7 filtre rutiere, fiind efectuate peste 80 de testări cu aparatele alcooltest si Drugtest.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, reținute 7 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare. De asemenea, în cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier.
Astfel, o minoră de 17 ani, din comuna Goiești, a fost depistată de polițiștii Biroului Rutier Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 123, în comuna Goiești, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, o femeie de 39 de ani, din aceeași localitate este bănuită că i-ar fi încredințat minorei autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere.
De asemenea, polițiștii doljeni au constatat, în ultimele 24 de ore, 10 infracțiuni la regimul rutier, au aplicat 102 sancțiuni contravenționale și au reținut 19 permise de conducere.
Polițiștii Formațiunii Rutiere Calafat au oprit, pentru control, pe D.J. 553, în municipiul Calafat, un autoturism ce tracta o remorcă. La volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat de 64 de ani, din localitate, care a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că remorca nu este înmatriculată. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor subsatanțe și conducerea unui vehicul neînmatriculat.