marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Plonjon de 3 puncte! CSU urcă pe 5!

CSU Craiova a suferit, dar și-a atins obiectivul în meciul cu Petrolul. Victoria a fost însă plătită scump. Cîmpanu, marcator pe Oblemenco, a cerut-o de Denisa de soție.

Rădoi a schimbat masiv în garnitura de start a alb-albaștrilor, dar jocul a rămas unul tern. CSU nu a avut o șansă clară în prima repriză, doar a plimbat mingea în jurul careului advers. Văzând neputința oltenilor, oaspeții au îndrăznit mai mult în partea secundă și au deschis scorul prin Irobiso. A fost însă semnalul care i-a trezit pe olteni. A contat și introducerea lui Roguljic, care a contribuit decisiv la remontada. Golul egalării, semnat de Cîmpanu, a fost marcat după lovitura liberă bătută de croat. Tot acesta a furnizat assist-ul, centrare perfectă, la întâlnire, pentru plonjonul de 3 puncte al lui Rivaldinho. În urma succesului cu 2-1 contra celor de la Petrolul, Craiova lui Rotaru urcă pe 5 în clasament.

Rădoi: „Reacția jucătorilor a fost senzațională”

Policlinica Buna Vestire Craiova

După meci, Rădoi a spus: „Ușurare pentru trei puncte, dar, ca să treacă supărarea complet, trebuia să câștigăm fără gol primit. Mă bucur că nu am cedat în repriza a doua, jucătorii au avut încredere și au mers până la capăt. Toți jucătorii care au intrat au adus plusul, cred că azi au fost cel mai vizibile schimbările. Jucătorii care au intrat au avut atitudine, chiar și Marko, a încercat să se bată. Nu au fost antrenamente mai lungi, dar au fost mai intense. Nu am avut nicio problemă, reacția jucătorilor a fost senzațională, au înțeles că trebuie să dea mai mult, să găsească alte soluții, pentru că adversarul ne cunoaște punctele slabe. N-aș vrea să-i fac analiza doar lui Arlauskis. Nu a avut alte mari probleme în afara fazei golului. Are în continuare nevoie de meciuri, să poată reveni în formă. Cred că stăm cel mai bine la portari, avem patru portari și oricare poate intra titular”.

Cârțu: „Dacă dai gol în minutul 90 o pui și pe șansă”

Președintele CSU a suferit mult la meci: „Când iei trei puncte, te bucuri, dar știi cum e… Dacă dai gol în minutul 90, o pui și pe șansă. După cum s-a jucat, puteam să dăm gol mai repede. Am avut situații bune, au fost șuturi periculoase din afară, puteau intra cu puțină șansă. Rădoi a mizat bine, a fost inspirat. Eram cu recuperare de handicap”. Gloria Craiovei Maxima a adăugat:
„Eu nu înțeleg ce ni se întâmplă și tot nu găsim o rezolvare. A spus și el, am spus-o și eu când am vorbit săptămâna asta cu jucătorii că tot ce ni se întâmplă e în startul reprizei secunde, până în minutul 60, sunt lejer cinci-șase goluri primite. E o doză de superficialitate, le-am spus-o și lor. Eu mă gândesc în continuare la meciul cu Beer Sheva, am dat gol în minutul 104 și am luat în 105. Merita clubul ăsta o calificare”.

Rivaldinho: „Pasa lui Ante a fost bună”

Eroul oltenilor a remarcat contribuția esențială a lui Roguljic: „Senzația e foarte plăcută. Am lucrat mult pentru acest moment. Ultima lună a fost foarte grea, cu accidentarea, dar m-am antrenat bine și sunt fericit că am putut ajuta echipa cu un gol. Știm că toate echipele vor să ne bată, că suntem una dintre cele mai bune echipe. Echipele adverse se apără, e foarte greu când adversarul stă cu 10 jucători în spate. A doua repriză cred că a fost mai bună, am atacat spațiile. Eu sunt atacant, asta îmi place să fac, demarcarea asta. Mister ne cere foarte mult să atacăm prima bară. Pasa lui Ante a fost foarte bună. Eu simt presiune la fiecare meci, la fiecare antrenament, vreau să devin cel mai bun, am mentalitatea asta de acasă”.

Cîmpanu a cerut-o pe Denisa de soție!

Autor al golului egalării, Cîmpanu a fost protagonistul unui moment special. El a cerut-o pe mama copilului lui de soție, după victoria cu Petrolul: „Sunt lucruri emoționante. Mă bucur ca am făcut pasul ăsta. Avem și un copil, trebuia să o cer și de soție. Știam că o să joc, am vorbit cu Mister înainte și i-am spus ceea ce vreau să fac. Am zis că o să fac chestia asta dacă vom reuși să câștigăm, asta era important. Dacă pierdeam nu era momentul, vă dați seama”.

Ivan s-a rupt!

Succesul cu Petrolul a fost însă destul de scump plătit, pentru că vedeta echipei a părăsit terenul accidentat.
„Nu știm dacă Ivan are ruptură, vom vedea de mâine încolo, sau luni, când va face un control. Probabil el și alți câțiva jucători nu vor fi disponibili pentru partida de Cupa României de miercuri cu Hermannstadt”, a declarat Rădoi. În luna septembrie, Andrei Ivan a lipsit două săptămâni din cauza unei accidentări musculare.
Ivan a fost și protagonistul unei faze antologice, o simulare evidentă și din avion. Despre modul în care nouarul oltenilor s-a aruncat la marginea careului, fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a spus la DigiSport: „La Ivan, simularea e marcă înregistrată. De ce? Pentru că e tolerată de arbitri. Normal că ar trebui să-i spună și Mirel Rădoi. El pierde. Are calități foarte bune, viteză, lovește bine mingea, dar pierde enorm cu aceste simulări pentru că, la orice atingere el trebuie să cadă, indiferent ce situație are. Așa e învățat el să cadă”.

CSU Craiova – Petrolul 2-1
A marcat: Cîmpanu 75, Rivaldinho 90+2 / Irobiso 57
CSU Craiova: Arlauskis – Screciu, Raul Silva, Bg. Mitrea – Hanca (59 Markovic), Al. Crețu (70 Vătăjelu), Căpățînă (90+3 Găman), N. Bancu – Cîmpanu, An. Ivan (59 Rivaldinho), Baiaram (70 Roguljic). Antrenor: Mirel Rădoi
Petrolul Ploiești: Vâlceanu – Felix Mathaus, Meijser, Huja – Pashov, Dumitriu (85 Cebotaru), Seto, Jair (85 Grozav), Velisar (75 Ticu) – Irobiso (75 Ivanovski), M. Bratu (65 Tucaliuc). Antrenor: Nicolae Constantin

Politica