Primăria Caracal cumpără 10 autobuze electrice

Nica Alexandru

Locuitorii din Caracal se vor putea bucura de transportul în comun cu 10 autobuze electrice pe care municipalitatea urmează să le achiziționeze. În afara celor 10, vor fi aduse și două noi microbuze.

Decizia a fost luată de consilierii locali, la solicitarea primarului Ion Doldurea. Conform gazetaoltului.ro, consilierii au dat undă verde depunerii la finanțare nerambursabilă prin PNRR a proiectului prin care se vor achiziționa 10 autobuze electrice, două microbuze, stațiile de încărcare și dotările aferente funcționarii acestora.

Proiectul lansat la finanțare de către Primăria municipiului Caracal, după înființarea sistemului de transport public acesta va deservii zona metropolitană rezultată în urma asocierii la Asociația Romanați Serv a municipiului Caracal și a comunelor limitrofe; Redea Stoenești, Dobrosloveni, Drăghiceni, Deveselu, Fărcașele, Cezieni, Fălcoiu, Rotunda. Urmează alte proiecte la care se lucrează pentru obținerea unor finanțări europene ce vor fi accesate pentru a dezvolta zona metropolitană.

author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol