vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Amendă uriașă din partea poliției pentru un șofer de microbuz

Un bărbat din comuna Șovarna, județul Mehedinți, care conducea un microbuz a primit, din partea polițiștilor rutieri, o amendă usturătoare, pe care, cel mai probabil, nu o va uita niciodată. Motivul, transporta un număr de călători mai mare decât limita admisă și în plus aproape niciunul dintre aceștia nu primise bilete de călătorie.

În aceste condiții, oamenii legii l-au ”taxat” ei pe șofer, cu suma de 9000 de lei.  

Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii rutieri au acționat în aceste zile pe linia siguranței rutiere, cu precădere pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, au fost verificate deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane și verificarea respectării traseului şi a graficului de circulație, cu opririle aferente.

Polițiștii au acționat pentru respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat de 44 de ani, din comuna Șovarna, în timp ce efectua transport de persoane prin servicii regulate pe traseul Ohaba-Ilovița-Drobeta-Turnu Severin fără a emite bilete pasagerilor transportați, în vehicul fiind identificați 30 de pasageri, doar 5 prezentând abonamente de călătorie.

De asemenea, aceasta a transportat mai mulți călători, decât numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare.

Față de bărbat s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 9000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG 69/2012 cu modificările și completările ulterioare.

”În cadrul activităților au fost verificate și 14 microbuze școlare. Deopotrivă, polițiștii au verificat și transportul de mărfuri. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere astfel de activități vor fi efectuate în permanență”, anunțat IPJ Mehedinți.

Politica