Cum se apără preotul de acuzațiile care i se aduc: „Eu am aproape 50 de ani, nu-mi făceam de lucru cu fata asta”
Un preot ar fi violat o minoră de 14 ani. Micuța lucra în barul părintelui din Iacobeni, pe care îl deschisese chiar lângă casa parohială, și ea susține că acolo s-ar fi petrecut oribila faptă. Preotul spune însă că acuzațiile de viol sunt fabricate și totul ar fi o răzbunare, scriu jurnaliștii de la Turnul Sfatului.
„Pe 6 octombrie, la ora 18.41, prin apel 112, o minoră, în vârstă de 14 ani, din localitatea Iacobeni, a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în seara de 2 octombrie, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, ar fi forțat-o să întrețină raporturi sexuale. Polițiștii sibieni au declanșat deîndată verificări, în prezent desfășurându-se o anchetă, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”, a transmis IPJ Sibiu.
Ce spune preotul?
Preotul spune că el știa că fata are 17 ani, atunci când lucra la barul pe care el îl are în localitate. „Eu am deschis un bar și ea tot frecventa localul. Era pe aici tot timpul pentru că locuiește aproape. Stă cu unchiul ei pentru că are o situație mai dificilă în familie, tatăl nu știu pe unde e, iar mama e prostituată. La un moment dat, m-a întrebat dacă nu o angajez să mă ajute la bar. I-am zis că da, să alimenteze frigiderul, să strângă de pe masă.
Am zis că-i dau 30, 50 de lei pe seara în care mă ajută. Atunci mi-a spus că are 17 ani, dar împlinește 18. Am întrebat la școală pe director de ea, și așa am aflat că e în clasa a VIII-a. Atunci i-am spus că nu o pot angaja, dar am luat legătura cu tutorele ei și a zis că o lasă să ajute la bar. Nu ca angajat. Mi-a cerut 1000 de lei că începea școala și avea nevoie de lucruri și i-am dat. Mai venea seara să ajute”, a declarat preotul Teofil Gârbacea pentru Turnul Sfatului.
„E o răzbunare, de la soțul prietenei mele”
Preotul susține că în realitate el este victima unei răzbunări. Așa s-ar explica și niște mesaje pe care le-ar fi trimis fetei, dar spune că nu a făcut acest lucru, ci ea și le-a trimis singură, pentru că avea acces la telefonul lui.
„Acum au apărut ceva mesaje, dar ea și le-a pus pentru că avea acces la telefonul meu. E vorba de niște răzbunări. Eu am o prietenă, pentru că sunt în divorț de soția mea. Soțul prietenei mele vrea să se răzbune. Eu am aproape 50 de ani, nu-mi făceam de lucru cu fata asta. Pe mine nu m-a contactat poliția, nu știu nimic. Aflu acum de la dumneavoastră. Dar știam că vor să se răzbune, m-au și amenințat”, a mai declarat preotul, pentru sursa citată.
Surse din cadrul Mitropoliei Ardealului spun că preotul este suspendat din funcție de două săptămâni, din cauza cazului de adulter în care este implicat. El este oficial căsătorit și s-ar afla într-o relație de concubinaj cu o altă femeie măritată, noteaza stirileprotv.ro.