vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Un barosan din Prefectură și altul din primăria Severin, condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Constantin Vintilă, şef al Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, și Cătălin Iancu Preduţ, directorul executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din Primăria Drobeta Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de fond funciar, sunt de câteva zile șpăgari dovediți, condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Concret, Constantin Vintilă, fostul șef al Serviciului Juridic din Prefectură a fost condamnat definitiv miercuri 28 septembrie 2022, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de procurorii DNA că a primit mită de la o persoană, pentru a o ajuta la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin.
În acelaşi dosar, Cătălin Iancu Preduţ, directorul executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din Primăria Drobeta Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de fond funciar, a fost condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare, el fiind acuzat că a primit mită 30.000 de euro de la aceeaşi persoană.
Un complet de la Instanţa supremă a respins apelul procurorilor DNA şi a menţinut pedepsele cu suspendare aplicate celor doi de către Curtea de Apel Craiova în iulie 2021.
Potrivit DNA, în perioada aprilie – mai 2019, Constantin Vintilă a pretins de la o persoană foloase materiale necuvenite pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere sprijin pentru emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 5.000 mp situată în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Mita ar fi constat în cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp din terenul respectiv.

Persoana respectivă era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În contextul menţionat mai sus, dar şi ca urmare a presiunilor constante exercitate asupra martorului de către inculpat, la data de 9 iunie 2020, ar fi fost încheiate la notar un contract de dezmembrare a suprafeţei de 5.000 mp teren şi unul de vânzare-cumpărare a unei părţi de 1.000 mp de teren către inculpatul Vintilă Constantin. În realitate, preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost unul fictiv şi nu a fost plătit niciodată, documentul respectiv fiind încheiat şi autentificat doar pentru a se masca mita primită de funcţionar. De asemenea, în perioada aprilie – mai 2019, prin intermediul inculpatului Vintilă Constantin, şi inculpatul Preduţ Iancu Cătălin ar fi pretins aceleiaşi persoane cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp tot pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere acesteia sprijin pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Potrivit  anchetatorilor, la începutul lunii iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării în modalitatea de mai sus a suprafeţei de teren de 1.000 mp, Cătălin Iancu Preduţ să primească efectiv o sumă de bani, în numerar,  30.000 de euro, aspect care s-a şi concretizat la data de 9 iulie 2020, când a fost prins de anchetatori. Cum era și firesc, înalții funcționari publici, dovediți șpăgari de instanță, și-au pierdut nu numai cinstea ci și fotoliile călduțe din cadrul aristocrației bugetare a Mehedințiului.

Politica