Aproape 4000 de de ajutoare de deces au fost acordate de Casa Județeană de Pensii Olt în primele opt luni ale lui 2022. Valoarea totală a ajutoarelor este de 23.724.67 lei, conform gazetaoltului.ro.
Dintre acestea, 3.706 ajutoare de deces au fost acordate ca urmare a decesului pensionarilor, 121 de ajutoare în cazul decesului asiguraților și 169 au fost acordate în cazul decesului membrilor de familie ai pensionarilor și ai asiguraților.
„Începând cu dată de 01 ianuarie 2022, cuantumul ajutorului de deces în cazul decesului asiguratului sau pensionarului este de 6095 lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului valoarea ajutorului de deces este de 3048 lei”, se arată într-un comunicat de presă emis de Casa Județeană de Pensii Olt.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copiii, părinții decedatului sau a oricărei persoane care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile de deces.