După ce s-a făcut Lumină, văzând că e prea multă liniște pe Pământ, Dumnezeu a creat Omul. Atât i-a trebuit, că uite ce-a ieşit. Fiecare om, cu „adevărul” său.
Câţi oameni, atâtea adevăruri. Fiecare om este al cuiva. Zicem, eu sunt fiul părinţilor mei, sau, noi, oamenii, suntem fii Lui. Mai nou, omul este al USL, al PDL sau al lui Băsescu, al lui Ponta, al lui cine e în capul treburilor… Omenirea însă, că de ea vorbim, ne cuprinde pe toți, devenind Adevăr/Realitate. Despre Condiţia umană, care este esenţa acestui adevăr, adică despre umanitate/umanism, vorbim ca despre ceva care defineşte/diferenţiază, dându-i unicitate. Ar trebui scrisă cu litere mari căci e etalonul/expresia la care a ajuns – eu, de exemplu, sunt un umanist şi ca naştere/adn, şi ca pregătire/studii, har… . Peste tot pe/în Pământ/Natură, omul este o fiinţă socială, aşa i-a fost dat de Cel de Sus, care munceşte – munca l-a făcut pe om, nu? – iar rezultatul muncii lui se distribuie după reguli. Aici se rupe prima verigă socială, în neguvernabila Românie. Munca şi rezultatul ei nu se mai distribuie după reguli corecte (fiecare e pentru el maică, îmi zicea o ţărancă din satul meu), ci după ne-reguli care ţin aproape totdeauna de sfera penalului, având în vedere amploarea şi influenţa asupra „Condiţiei umane”.
Ce ne spune media în ultimele zile, încât au văzut (şi promit măsuri) şi guvernanţii, e strigător la Cer, şi tragic, în condiţiile în care oameni mor de foame, sau de boli, şi unii îşi pun salarii cu cifre în euro pe lună. Eu cred, am mai zis-o, că doar dintr-un asemenea salariu lunar, sau asemenea pensie „specială”, s-ar putea achita pensiile, tot lunar, la toţi consătenii mei din comuna Măceşu de Sus, judeţul Dolj. Un Editorial e un fel de sucire şi răsucire a vorbelor. Cum să vorbeşti într-un Editorial despre Condiţia umană? Până la urmă cred că va fi interesant, pentru că vom vorbi despre noi şi despre cei de care depinde viaţa noastră, dată de Dumnezeu s-o trăim, nu să ne fie batjocorită zilnic. Nu greşesc dacă afirm că principala caracteristică a „Condiției umane de azi” este tragismul, adică spaţiul acela nedefinit dintre fiinţă, ca existenţă reală, care se vede, deci există, şi suflet, ca existenţă ireală, că nu se vede. În Istorie, Omul a fost o fiinţă tragică. Oare ce-o fi simţit şi simte un om care nu are unde să doarmă şi ce să mănânce (priviţi-i pe cei ce mănâncă din şi lângă tomberoanele oraşului…)? Peste Țară, cu toate veştile copleştoare – război la graniţă, nebuni la moscova, „dileală” la poporul rus şi „maica rusie”, plus „nebunul” Istoriei, putin, care nu poate fi „vindecat” decât cu „metoda bin laden” de boala de a omorî oameni – s-a lăsat o linişte suspectă că-ţi vine să-ţi iei câmpii. E un semn al disperării fără speranţe. Căci, de unde speranţe? Guvernanţii se joacă de-a actorii pe scenele politice şi pe sticlă, făcând dureroase glumiţe proaste, şi legi şi mai proaste, c-atât îi duce mintea lor puţină şi „enteresele”. Că tot vorbim de legi, s-au dat legile brânzei, ţuicii, vinului, apei de ploaie (pe care-o plătim la întreţinere), dar nu s-au dat trei legi esențiale, Legea Țăranului Român şi a Pământului Românesc (care e Sfânt), Legea lui Ţepeş Vodă (ştiţi ce cuprinde), şi Legea Condiţiei Umane, ca un fel de coş zilnic existenţial de care nu mai vorbește nimeni, gol fiind după atâtea „realizări politice” ale „marii coaliţii – usl”.
Media se năpusteşte, cum vedeți/citiți, pe subiecte de interes(e) şi de rating, analiştii nu-și mai ascund partizanatul. Acum, nu că mă dau deştept (nici nu sunt, m-am convins), dar, parcă în zilele de azi, prea suntem (să fiu iertat) altfel decât, cred eu, chiar bunul Dumnezeu a vrut să fim când ne-a lăsat să-mpărțim Pământul. De când ne-am născut şi până astăzi (cei care mai trăim, …), tragem o raită prin viaţă fără să-nţelegem ce ni se-ntâmplă, de unde ni se trage, cum se zice, unde vom ajunge. Au trecut prin viaţa/soarta noastră atâtea inițiale, că-ţi vine lehamite, dar n-avem ce face, am fost şi suntem la mila lor. Și, ce poţi să pui în loc, decât „urmaşii urmaşilor”? (Căpitane nu fi trist…) De un an suntem sub tutela altor inițiale, „Noul USL”. Uniunea Social Liberală e o chestie contra naturii, zic eu. Nu zic vorbe urâte, c-ar fi homosexualism sau lesbianism politic. Mondiala regulă a democraţiei zice că ai democraţie – libertate atâta timp cât ea nu dăunează altuia. Ori „coaliţia” voastră dăunează grav Românilor! „Domnilor, Condiția Umană. Spuneți-mi cum stăm cu ea, apoi vorbim”, îmi zicea directorul liceului la care eram elev. Să vedem cum stăm. Stăm rău de tot. Ne-am câinit, ne-am hainit, ne-am stricat la suflet şi la minte, de prea multe neajunsuri, dar trai nineacă pentru unii la care le-a pus Dumnezeu – guvernarea (substantiv comun) mâna în cap fără să se uite. De ce n-ai fost atent Doamne, ce rău ţi-am făcut de ne-ai dat asupritori fără suflet şi minte?!
