Direcția de Sănătate Publică Gorj a solicitat 30.873 doze de vaccin antigripal, pentru sezonul 2022-2023. Miercuri dimineața, gorjenii au primit 18.173 doze, repartizarea lor urmând a fi efectuată începând de săptămâna viitoare.
„Grupele populaționale considerate de risc și pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală sunt: persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane; copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni; gravide; medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii și serviciile de ambulanță, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații; persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta 65 de ani și peste”, transmite DSP Gorj.