Gorjenii din Rovinari, invitați să participe la „Ziua Națională de Curățenie-2022”

Jurnalul Olteniei
1 Min Read

Campania intitulată „Ziua Națională de Curățenie-2022 !’’ va avea loc pe 17 septembrie 2022, la nivel național. Cetățenii din Rovinari au fost invitați de autoritățile locale să participe într-un număr cât mai mare: „Este o acțiune la care vă invităm să participați în număr cât mai mare, iar orașul Rovinari să fie din nou exemplul bun”, transmite Primăria.

Cunoscut și sub numele de „Let’s Do It, Romania”, proiectul are ca obiective principale curățirea României de deșeurile aruncate la întâmplare, atragerea atenției asupra importanței păstrării unui mediu curat și deopotrivă conștientizarea rolului pe care fiecare persoană îl are în societate.

Cetățenii din Rovinari sunt așteptați de autorități sâmbătă, 17.09.2022, la ora 9:00, în fața Primăriei orașului. Toți voluntarii participanți la acțiune vor primi saci menajeri și mănuși de protecție.

Distribuie acest articol