FOTO/VIDEO/ Pompierii la moment aniversar. Sărbătoare cu premii și râsete de copii

Jurnalul Olteniei
ziua pompierilor

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a organizat, marți, 13 septembrie, Ziua Porțiilor Deschise în toate subunitățiile de intervenție, cu ocazia aniversării a 174 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Toți cei interesați sau pasionați, copii și adulți deopotrivă, au avut ocazia să ia parte la acest eveniment. Aceștia au putut lua contact cu tehnica și accesoriile de intervenție, s-au familiarizat cu specificul profesiei de salvator și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Copiii au fost cei mai fericiți. Aceștia au avut voie să se urce în mașinile de intervenție, au observat ce face fiecare autovehicul în parte, au stat cu urechile ciulite la explicațiile pompierilor și la final au fost răsplătiți pentru răbdare și atenție. Pompierii doljeni au împărțit baloane, spre bucuria celor mici.

Tot la sediul inspectoratului a avut loc și festivitatea de premiere a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, care s-au evidențiat prin rezultatele obținute la concursurile profesionale din acest an. În fața premianților și-a făcut apariția și prefectul județului Dolj, care a participat la înmânarea medaliilor.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol