Oasele unui bărbat dispărut în august, găsite într-o șoavă

Jurnalul Olteniei

Oasele unui bărbat dat dispărut în luna august au fost găsite într-o șoavă. Inițial, a fost descoperit craniul, lângă o bicicletă. Anchetatorii ajunși la fața locului au găsit și alte oase, dar și haine.

S-a întâmplat în comuna Sângeru din Prahova.

“La data de 5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sângeru au fost sesizați cu privire la faptul că într-o șoavă  din comună există un craniu uman, ce se afla lângă o bicicletă.

În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, identificând mai multe oseminte, dar și obiecte vestimentare.

În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că osemintele aparțin unui bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Lapoș, a cărei dispariție a fost sesizată la data de 7 august 2022”, potrivit IPJ Prahova.

- Advertisement -

Polițiștii spun că, din cercetările efectuate, nu au fost constatate suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni contra vieții.

Trupul bărbatului ar fi fost de animale sălbatice.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol