Mai multe firme care comercializează produse din tutun, dar și alte produse nealimentare, au fost vizitate de polițiștii Servicului de Investigare a Criminalității Economice Vâlcea. Oamenii legii au pornit activități intense în domeniu, iar controalele au avut loc la punctele de lucru situate în localitateaa Bălcești și a comunelor Valea Mare și Fârtățești, din județul Vâlcea.
Polițiștii au aplicat 5 sancțiuni care au cumulat în total 13 mii de lei. A fost confiscată inclusiv p sumă de bani din venituri nefiscalizate.
„În urma controalelor efectuate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control, în valoare totală de 13.000 lei. Totodată, a fost confiscată și suma de 177 lei,reprezentând venituri nefiscalizate”, conform IPJ Vâlcea.