sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ANM: Cod galben de ploi, urmat de cod galben de caniculă, în Oltenia

Administrația Națională de Meteorologie a emis, în această dimineață, două avertizări cod galben de ploi, dar și de caniculă, pentru următoarele zile.

Astfel, potrivit meteorologilor, miercuri va continua să plouă în mai mult de jumătate de țară.

Codul a intrat în vigoare azi, 24 august, la ora 10:00 și este valabil până în această seară la ora 21:00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest interval vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

După ploi vine canicula, meteorologii emițând o avertizare cod galben de disconfort termic ridicat valabilă până sâmbătă.

Miercuri (24 august), local în Moldova, Dobrogea și Muntenia, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe arii restrânse va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19…21 de grade.  Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade.

Politica