sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Poduri cu podea de sticlă și iluminat artistic la Craiova, prin parteneriat cu bulgarii

Primăria Craiova vrea poduri cu podea de sticlă, trasee turistice tematice, terenuri de skateboard moderne, dar și să ilumineze artistic clădirile culturale și istorice ale orașului. Pentru toate acestea, craiovenii încearcă să obțină fonduri europene, asociindu-se cu bulgarii din Vratsa.

Memorandumul de cooperare între Craiova și Vratsa a fost aprobat miercuri, de către consilierii locali din Bănie. Astfel, craiovenii vor putea accesa fonduri europene în cadrul Programului Interreg VI-A România -Bulgaria pentru perioada 2021-2027.

Cosmin Teodorescu, unul dintre consilierii locali, a spus că un astfel de memorandum este benefic pentru Craiova, dar și-a declarat nedumerirea față de unul dintre proiectele propuse. Mai exact, despre „Crearea unei atracții „Vedere panoramică” în Vratsa și Craiova”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„M-am uitat și eu peste documentație. Este foarte bine că se face un memorandum, pentru că sunt bani pentru educație, pentru siguranța cetățenilor. Ce m-a surprins neplăcut sunt proiectele pe care le-am văzut acolo și că sunt doar 6. Am văzut că este vorba despre o amenajare de traseu turistic în Craiova, iluminat artistic al clădirilor, construcție de podețe cu podea din sticlă. Acestea sunt proiectele cu care vrem noi să modernizăm orașul și să atragem fonduri europene?”, a fost reacția lui Cosmin Teodorescu.

Primarul orașului a ținut să îi explice consilierului local care este situația. Edilul a spus că ideile de proiecte au fost stabilite în colaborare cu bulgarii, în funcție de ce și-au dorit și aceștia și a trebuit să se încadreze într-un buget, care nu este foarte mare.

„Sumele sunt foarte mici și trebuie să le facem în parteneriat, în funcție de ce vor și cei de la Vratsa. Noi ne-am uitat să vedem cam ce am putea să facem și noi de banii aceștia, care sunt foarte puțini. Nu vă așteptați să fie vorba despre zeci de milioane de euro, pentru că nu e cazul. Trebuie să ne încadrăm. Am zis că, decât să luăm de la bugetul local pentru iluminatul arhitectural al clădirilor, de ce să nu facem asta din fonduri europene, ca și exemplu. Dacă erau bani mai mulți, făceam lucruri mult mai importante decât acestea”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

Programul Interreg VI-A România-Bulgaria (Programul RO-BG) se întinde pe șapte județe din partea de sud a României (Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța) și opt districte din partea de nord a Bulgariei (Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Tarnovo, Pleven, Ruse, Dobrich și Silistra). Toate cele 15 regiuni NUTS3 sunt situate de-a lungul celor 630 km de frontieră româno-bulgară.

Politica