O comisie mixtă, coordonată de Prefectura Dolj, va merge la Dăbuleni pentru a afla cât de afectate sunt se secetă culturile agricole. Aceasta după ce Stațiunea de Cercetare Dăbuleni a înștiințat Direcția pentru Agricultură Dolj că sunt probleme cauzate de secetă pentru culturile de porumb și floare.
„Se va întocmi o comisie formată din reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură, ai Apia Dolj și ai Primăriei Dăbuleni, care va merge pe teren pentru a face o evaluare”, au transmis reprezentanții Prefecturii Dolj.
Seceta începe să se resimtă serios în Dolj. Canalele de irigații nu mai pot fi utilizate în acest moment.
„Conform datelor furnizate de ANIF Dolj, în acest moment nu există apă pe canalele de irigații. Dunărea a scăzut în ultimele 24 de ore cu -7 cm, astfel încât stațiile de pompare nu mai pot prelua apă din Dunăre.
1950 metri cubi pe secundă înregistrează Dunărea la intrarea în țară față de 2500 metri pe secundă, cât era normal pentru această perioadă”, mai transmit reprezentanții Prefecturii Dolj