duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova. Marșul Factorilor Poștali, în Parcul „Hanul Doctorului”

Poștașii din județul Dolj s-au întrecut, duminică, la marș, în Parcul „Hanul Doctorului”.

Și în acest an, „Jurnalul Olteniei” a fost alături de poștașii din județul Dolj, dar și de cei din Mehedinți, asigurând sponsorizarea evenimentelor.

Ioana Ilinca a reușit, din nou, să câștige competiția, la feminin, organizată la Craiova. La masculin, locul I a fost câștigat de Vlad Cristian.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Încheiem weekendul alături de colegii de la Oficiul Județean de Poștă Dolj, împreună cu care am fost în Parcul Hanul Doctorului pentru desfășurarea fazei județene a Marșului Factorilor Poștali. Felicitări tuturor participanților și mult succes câștigătorilor în fazele următoare ale competiției! Mulțumesc, domnului Director al Oficiului Județean de Poștă Dolj, Sorin Damureanu, domnului Director Regional Adjunct, Alexandru Triță, președintelui Sindicatului Lucrătorilor Poștali din Dolj, domnul Dumitru Roman și președintelui Sindicatului Lucrătorilor Poștali din Oltenia, domnul Mirel Șerbu, pentru colaborarea foarte bună și implicarea de care au dat dovadă în organizarea acestui eveniment! Totodată, mulțumim, Cristian Constantinescu și Jurnalul Olteniei, pentru că ne-au fost alături și au sponsorizat acest eveniment”, a declarat Doru Caplea, director regional Sucursala de Poștă Craiova.

Câștigătorii din Dolj:

La masculin:

  • locul I – Vlad Cristian, factor poștal -OPD Craiova;
  • locul II -Virvorea George, factor poștal – OPD Craiova;
  • locul III- Cioc Silvian, factor poștal – OPD Craiova;
  • La feminin:
  • locul I – Ilinca Ioana, factor poștal-OPD Craiova;
  • locul II – Suica Monica, factor poștal -OPD Craiova;
  • Loc III -Munteanu Mioara, factor poștal -OPD Craiova.

Anterior, astfel de competiții au fost organizate și în Mehedinți, Vâlcea și Gorj.

Cei mai rapizi poștași care au participat la faza județeană Mehedinți a competiției profesional sportive Marșul Factorilor Poștali:

Masculin: Locul I – Moșneanu Ion, agent poștal Agenția Izverna – OZP Turnu Severin

Locul II – Curelea Viorel, factor poștal GER Bala – OZP Strehaia

Locul III – Tănăsoiu Victor, factor poștal – Oficiul Poștal Orsova

Feminin: Locul I – Tănăsie Emilia, agent poștal Agenția Stignița – OZP Severin

Locul II – Curelea Larisa, factor poștal GER Bala – OZP Strehaia

Locul III – Sâmpălean Mariana, factor poștal – Oficiul Postal Orșova

Cei mai rapizi poștași din Vâlcea:

Masculin: locul I – Costescu Claudiu, factor poștal -Oficiul Poștal Horezu;

locul II – Ștefan Florin, factor poltal – OPD Râmnicu-Vâlcea;

locul III – Istratie Petre, factor poștal – OZP Drăgășani Ghișeul Tetoiu;

Feminin: locul I – Udrea Maria, factor poștal- Oficiul Râureni;

locul II – Vegea Cristiana, factor poștal -OZP Râmnicu-Vâlcea ghișeul exterior Voineasa;

Loc III -Florescu Mariana, factor poștal -OZP Râmnicu-Vâlcea ghișeul Mateești.

Câștigătorii din Gorj:

La masculin:

locul I – PENEȘEL COSMIN locul II – CATUȚOIU CATALIN

locul III – MIȘCODAN BOGDAN

La feminin:

locul I – TROCAN IOANA ELENA locul

II – NICOLAU ANDREEA

locul III – SCUNDU LAURA

În curând va fi rândul poștașilor din județul Olt, să se întreacă la Marșul Factorilor Poștali.

Politica