Numeroși turiști, inclusiv români își petrec concediile în țări exotice, unde pot fi contractate boli tropicale periculoase. Înainte de a pleca într-o astfel de călătorie, este bine să vă informați în legătură cu măsurile de precauție necesare pentru a evita îmbolnăvirea.
Pentru a pleca în siguranță într-o țară exotică, trebuie să faceți o vizită la cabinetul de vaccinare internaţională, unde veţi primi recomandări şi prescripţia tratamentului profilactic în funcţie de destinație. În general este vorba despre un vaccin.
Lista cabinetelor poate fi consultată aici.
În timpul vacanței este bine să vă protejați de înțepăturile de țânțari, care transmit cele mai multe din aceste boli. Cele mai întâlnite afecțiuni asociate cu turismul internaţional sunt febra Dengue, malaria, febra galbenă și febra tifoidă, scrie g4media.ro
Iar dacă după revenirea în țară aveți diverse simptome specifice acestor boli, mergeți la medic.
As. univ dr Ovidiu Roșca, medic specialist boli infecțioase la spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a explicat, într-o postare pe pagina de Facebook a unității medicale, care sunt simptomele acestor boli, cum pot fi evitate și ce măsuri de prevenție trebuie să vă luați:
„Bolile infecţioase tropicale sunt afecțiuni care apar în zonele tropicale şi subtropicale ale lumii. Turiștii care călătoresc în țări exotice, ar trebui să-și ia măsuri suplimentare de precauție, întrucât bolile tropicale pot fi contractate cu ușurință în aceste destinații. La nivel mondial, cele mai întâlnite afecțiuni asociate cu turismul internaţional sunt febra Dengue, malaria, febra galbenă și febra tifoidă.
Boala Dengue este o afecțiune asemănătoare gripei, care se poate transmite prin mușcătura țânțarului Aedes. Persoanele cu risc sunt copiii, vârstnicii și persoanele cu imunitatea scăzută. Se manifestă prin frison, febră înaltă, cefalee, dureri musculare, sângerări gingivale sau nazale și hematurie (sânge în urină).
Malaria este o boală infecţioasă frecvent întâlnită ce constituie o problemă prioritară de sănătate publică, situându-se printre primele cinci boli din lume în ceea ce privește mortalitatea globală. Parazitul malariei este transmis prin înţepătura femelei ţânţarului Anofel, în principal între amurg şi zori.
Se manifestă prin febra apărută la şapte zile de la prima posibilă expunere sau la trei luni (rareori mai târziu) de la ultima posibilă expunere. Orice febră apărută la mai puţin de şapte zile de la o posibilă expunere nu este cauzată de malarie.
Există însă și forme mai severe de malarie care se pot manifesta prin febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, slăbiciune, vărsături, tuse, diaree şi dureri abdominale. La acestea se pot adăuga simptome asociate insuficienței unor organe, cum ar fi insuficiență renală acută, convulsii generalizate, colaps circulator, urmate de somnolenţă, comă şi deces.
Înainte de a călători trebuie să vizitaţi cabinetul de vaccinare internaţională, unde veţi primi recomandări şi prescripţia tratamentului profilactic în funcţie de ţara unde veţi călători.
Febra galbenă este o boală acută virală hemoragică prezentă în regiunile tropicale din Africa și America, răspândită prin înțepătura de țânțar, speciile Aedes sau Haemagogus spp. Virusul provoacă degenerarea țesuturilor hepatic și renal. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că peste 50% dintre pacienții cu febră galbenă care nu primesc tratament își pierd viața.
Boala nu se transmite prin contactul direct cu o persoană infectată. Ea poate fi prevenită prin vaccinare.
În tările din zonele geografice cu risc (regiunile tropicale ale Africii și regiunile nordice din America de Sud), vaccinarea este obligatorie, iar la punctele de frontieră trebuie prezentat certificatul de vaccinare obţinut de la medicul specialist din ţară. Vaccinul poate fi procurat în România contracost.
Primul simptom al acestei boli este febra mare care se instalează brusc, urmată de dureri abdominale și musculare. Alte simptome care pot apărea sunt frisoanele, cefaleea, icterul (îngălbenirea pielii sau a sclerelor- albul ochilor), constipația, diureză diminuată, vărsăturile cu sânge, sângerările la nivelul gurii, nasului, ochilor sau stomacului, insuficiența ficatului, a rinichilor, a aparatului respirator și a altor organe și în cele din urmă comă și deces.
Măsuri de prevenție:
– protecţia individuală faţă de înţepătura de ţânţari
– în zonele endemice, se recomandă purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi şosete, în perioadele în care sunt activi țânțarii
– se recomandă utilizarea substanțelor repelente, pe haine sau pe părţile de corp lăsate descoperite
– în timpul somnului (mai ales în timpul zilei), se recomandă protejarea patulului cu o plasă specială pentru ţânţari care va fi tratată în prealabil cu substanţe insecticide
– dacă la întoarcerea dintr-o zonă endemică apare febra însoţită de dureri de cap, dureri oculare, dureri articulare şi musculare şi erupţii cutanate, este bine să consultaţi medicul.
Febra tifoidă este o boală infecţioasă severă, răspândită în toate ţările exotice cu climă caldă. Este o afecțiune acută ce apare în urma contactării bacteriilor Salmonella Typhi sau Salmonella Paratyphi, cea din urmă provocând forma severă a bolii. Agentul patogen se găsește în apa contaminată sau în hrană și se transmite prin consumul lichidelor și a alimentelor contaminate, ca apoi să se răspândească de la bolnavi către persoanele sănătoase. Febra tifoidă este caracteristică Mexicului, Americii de Sud, Indiei, Pakistanului sau Egiptului, epidemia fiind alimentată de condițiile insalubre de viață și nerespectarea normelor elementare de igienă.
Persoanele care intenţionează să călătorească în zonele rurale din ţările tropicale trebuie să se vaccineze.
Pentru a evita infectarea, este necesară respectarea regulilor esenţiale de igienă (spălarea temeinică a fructelor şi legumelor întotdeauna înainte de consum, apă de băut numai din surse de încredere, etc).
Principalele simptome sunt febra și durerile abdominale. Alte manifestări care pot apărea sunt insomniile, durerile de cap și musculare, starea de slăbiciune, tusea, inapetența, diareea/constipația.”