CS U Craiova a reușit doar un egal în prima etapă din noul sezon. Laszlo Balint nu a reușit să îl depășească pe fostul antrenor din Bănie, Cristiano Bergodi, care i-a dat mari bătăi de cap și lui Laurențiu Reghecampf, pe care l-a eliminat din Cupa României, în ediția precedentă de campionat.
Rotaru a făcut doar două transferuri în această vară, printre care repatrierea lui Ivan Martic. Strategia șefilor din Bănie a fost criticată de Daniel Stanciu, după meciul cu Sepsi.
„Așteptam mai mult la Craiova, dar relativ. Am văzut cu toții, că în toată perioada asta de pregătire, premergătoare sezonului, Craiova s-a mișcat foarte slab din punbct de vedere al transferurilor și era evident că, pentru a te bate la campionat, ai nevoie de jucători de valoare. Din păcate, ei nu s-au mișcat pe tema asta. S-a vorbit de acel buget de un milion de euro, alocat transferurilor, dar joi încep cupele europene”, a spus Daniel Stanciu, la Digi Sport Special.
Nici Ionuț Badea nu le dă șanse prea mari celor de la Craiova în viitorul sezon: „Odată cu plecarea lui Pigliacellli, și ipotetica plecare a lui Gustavo, s-ar putea periclita startul de sezon și poate chiar obiectivul Craiovei”, a spus și Badea, potrivit sursei citate.