Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat, astăzi, că va fi reintrodusă gramatica în noile planuri cadru de la liceu.
Noua programă trebuie să intre în vigoare din septembrie 2023, adică pentru elevii care în toamna aceasta intră în clasa a VII-a, relatează Edupedu.ro. „O noutate ar fi decizia de introducere în programă a gramaticii, pentru a susține abilitățile de comunicare în limba română”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Reintroducerea gramaticii la liceu a fost adusă în discuție în urmă cu 2 ani, au explicat pentru Edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru Nicolae.
Ce mai prevede noua lege a Educaţiei
Prin proiectul de lege a educației pentru învățământul superior se reintroduce învățământul universitar de scurtă durată. Pentru prima dată este introdus învățământul dual, internaționalizarea universitară și locuri destinate persoanelor cu dizabilități, dar se revine și la dubla calificare.
Ministrul Educației a spus că va fi reintrodus, prin noua lege a Educației pentru învățământul superior, învățământul universitar de scurtă durată. „E vorba de o diversificare a calificărilor. Este vorba de o posibilitate în plus pentru aceia care vor să se înscrie în învățământul superior de scurtă durată, dacă ulterior vor dori să schimbe opțiunea, creditele recunoscute în această formă de învățământ vor putea fi utilizate într-un program de licență”, a spus Cîmpeanu.
De asemena, s-a introdus pentru prima dată învățământul dual, care va putea consolida relația dintre universități și mediul socio-economic. „Acest proiect al legii învățământului superior vine și cu alte lucruri care vor dori să facă atractivă această apropiere între universități și realitate, și mediul socio-economic.
Este vorba de un plus de finanțare de 30% pentru studenții care vor fi prinși în această formă de învățământ dual. Este vorba de o reglementare a obligativității universităților de a asigura cel puțin 50% din locurile de practică, dintre care cel puțin 75% să fie în afara universității. E o modalitate serioasă de apropiere a universităților de realitățile mediului socio-economic”, explică ministrul.
De asemenea, alte reglementări susțin internaționalizarea. „Avem, spre exemplu, clarificarea și consolidarea reglementărilor pentru obținerea unui join degree în comun de către o universitate românească și una sau mai multe universități europene. Avem, de asemenea, reglementată, dubla specializare pentru a veni în întâmpinarea solicitării de cadre didactice pentru învățământul preuniversitar.
În momentul de față, dacă această lege va fi adoptată în această formă, este posibil să avem dublă specializare fizică-chimie sau chimie-biologie sau matematică-fizică sau alt fel de grupări de specializări, fără a mai fi nevoiți să trecem printr-un proces de verificare a noii specializări ce rezultă din unirea a doua specializări acreditate.
Avem pentru prima dată un program național pentru internaționalizarea universitară, PNIU Study in Romania, în care, cu finanțare de la buget, universitățile românești își vor putea promova programele de studiu și vor putea valoriza expertiza la nivel internațional.
Avem și un program național de reducere a abandonului universitar pentru prima dată. Avem locuri destinate persoanelor cu dizabilități”, a mai spus Cîmpeanu, citat de edupedu.ro
Impactul bugetar pentru legile educației este foarte mare, potrivit ministrului. Este vorba de peste 5 miliarde de lei pentru legea învățământului superior și de peste 31 de miliarde de lei pentru legea învățământului preuniversitar. Cîmpeanu a precizat că doar 25% reprezintă impact al creșterii salariale.