sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Polițiștii mehedințeni au prins mai mulți șoferi băuți la volan. Au fost aplicate amenzi de peste 48.000 de lei

Polițiștii mehedințeni au aplicat amenzi de peste 48.000 de lei, în ultimele 72 de ore. Aceștia au atras atenția și asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, depăşirea, acordarea de prioritate, fiind constatate 197 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

„Au fost sancţionaţi 60 de conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 28 de  şoferi care nu au purtat centura de siguranţă. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 48.000 de lei. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 44 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare”, potrivit ipjmehedinți.ro.

Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii au prins mai mulți șoferi băuți la volan. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, din comuna Eșelnița, cu o alcoolemie de 0,98  mg/l alcool etilic în aerul expirat.

„La data de 10 iulie a.c., ora 02:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 42 de ani, din comuna Eșelnița în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, în comuna Dubova, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto afost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,98  mg/l alcool etilic în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, potrivit sursei citate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În aceeași categorie este și un bărbat de 62 de ani, din municipiul Orșova, care în timp ce conducea un autoturism pe strada Cernei, a fost prins de polițiști că a consumat băuturi alcoolice.

„La data de 10 iulie a.c., ora 06.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Orșova în timp ce  conducea un autoturism  pe strada Cernei, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, notează ipjmehedinți.ro.    

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Dârvari, a pus capac ilegalităților. Acesta a fost depistat de polițiști la volanul unei mașini, deși nu deținea permis de conducere și era sub influența băuturilor alcoolice.

„La data de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic,  un tânăr de 24 de ani, din comuna Dârvari în timp ce conducea un autoturism pe DJ 562, în localitatea Dârvari, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, potrivit IPJ Mehedinți.    

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Politica