luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Cătălin Drulă a fost ales președinte al USR

Membrii USR și-au ales președintele printr-un vot online. Câștigător este Cătălin Drulă, șeful interimar al partidului, cu peste 71% din voturi.

Pe locul al doilea a fost votat Cătălin Teniță, deputat USR de București, cu 14,8% din voturi, iar pe locul al treilea, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, care a primit 11,2% din voturi.

Ceilalți 3 candidați – George Ungureanu, Miroslav Tașcu-Stavre și Alexandru Kiss – au avut scoruri mai mici de 1%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„De astăzi suntem toți USR. Nu mai avem timp de vedetisme și politică imatură”, a spus Drulă, în prima declarație după anunțarea rezultatului votului intern.

Votul a început joi dimineața și s-a desfășurat online. Președintele USR este ales prin votul tuturor membrilor, scrie digi24.ro

Rezultatul votului pentru președinția USR va fi validat în cadrul unui congres online ce va avea loc pe 16 iulie. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.

Alegerile interne în USR au avut loc după ce fostul președinte al partidului, Dacian Cioloș, a demisionat și a fondat o altă formațiune politică, REPER, alături de alți 4 europarlamentari.

Politica