Echipa de handbal feminin a CSM Târgu Jiu s-a reunit miercuri, urmând ca de luna viitoare să-și facă debutul în cea mai importantă competiție a handbalului românesc. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, abia așteaptă ca formația din orașul pe care îl conduce să intre pe parchet, în meciurile oficiale.
„După un sezon extraordinar, încheiat cu cel mai frumos cadou pe care noi, târgujienii, îl puteam primi de la handbalistele CSM, urmează să asistăm la o competiție cu adevărat spectaculoasă, în compania celor mai puternice echipe din România. Iar noi vom fi acolo, în sală, alături de aceste fete minunate, pe care le vom susține și le vom încuraja. Nu mă îndoiesc că vom avea un sezon extraordinar pentru că jucătoarele noastre sunt pregătite de antrenori de excepție, iar conducerea clubului a dat dovadă de profesionalism, asigurând tot ceea ce este necesar pentru ca sportivele noastre sa facă performanță”, a spus Marcel Romanescu.







