Mihaela Panait, una dintre cele mai talentate baschetbaliste românce ale generației 2005, a fost invitată să participe la prima ediție din istorie a Women’s NBA Academy Games. Această oportunitate a fost posibilă după ce sportiva a impresionat luna trecută, la Milano, pe durata evenimentului „Basketball Without Borders”. Acțiunea a fost organizată de NBA în parteneriat cu FIBA.
Women’s NBA Academy Games se va desfășura în perioada 18 – 22 iulie, la Atlanta (SUA) și va fi organizat de NBA și WNBA. La eveniment, alături de Mihaela Panait au mai fost selecționate alte 39 de sportive de aceeași vârstă de pe întreg mapamondul. Pe durata evenimentului, sportivele vor participa la antrenamente coordonate de antrenorii NBA Academy și vor disputa meciuri împotriva unor echipe de club locale. Baschetbalistele vor fi observate de antrenori din NCAA (campionatul universitar) și scouteri WNBA.
„Cu sprijinul Federației Române de Baschet – căreia îi mulțumesc pentru o asemenea oportunitate – am participat la NBA Basketball Without Borders și am fost impresionată. A fost o ocazie excelentă pentru mine pentru a conștientiza nivelul la care mă aflu în comparație cu alte fete din Europa, precum și punctele la care mai am de lucrat pentru a deveni o jucătoare completă în viitor”, a declarat Mihaela Panait pentru frbaschet.ro.
Legat de evenimentul unde a fost inclusă în All Star Team, baschetbalista a spus că: „Feedback-ul primit a fost unul în general bun, care îmi laudă în principal viziunea asupra jocului și jocul de pick&roll. Desigur că e nevoie să muncesc mult în continuare pentru a ajunge acolo unde îmi doresc, iar asta a fost ceea ce și ei m-au îndemnat să fac”.
Dupa întoarcerea de la Atlanta, Mihaela Panait va reveni la lotul național U18, pentru a pregăti participarea la FIBA U18 Women’s European Championship Division B, între 30 iulie și 7 august.
„Îmi doresc ca, alături de colegele mele de la echipa națională, să facem o figură frumoasă la Campionatul European de la Sofia”, a încheiat Mihaela Panait.
foto: frbaschet.ro