Dolj. Femeie de 81 de ani, violată de un tânăr

Jurnalul Olteniei
2 Min Read

O femeie în vârstă de 81 de ani, din comuna Secu, a cerut ajutorul poliției după ce ar fi fost violată de un tânăr din aceeași localitate. Incidentul ar fi avut loc sâmbătă seara, iar femeia l-a denunțat pe presupusul agresor luni, după ora prânzului. Ulterior, băiatul de 21 de ani a fost reținut de oamenii legii.

„La data de 27 iunie a.c., orele 14.00 , poliţiştii Secţiei nr.15 Politie Rurală Filiaşi au fost sesizaţi de o femeie de 81 de ani, din comuna Secu, cu privire la faptul că, în seara zilei de 26 iunie a.c., în jurul orelor 22:00, ar fi fost victima infracţiunii de viol. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în seara zilei de 25 iunie, un tânăr de 21 de ani, din comuna Secu, ar fi pătruns fără drept în locuinţa femeii şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, împotriva voinţei sale. În urma probatoriului administrat de poliţiştii Secţiei nr.15 Politie Rurală Filiaşi, la data de 27 iunie, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu”, informează IPJ Dolj.

În cursul zilei de 28 iunie a.c., instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, tânărul fiind încarcerat în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspcetoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Distribuie acest articol