duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Dezvăluiri de la Jocurile Olimpice: „Petrecerile se ţin în lanţ, apoi alcoolul intră în joc”

Sportivii olimpici „îşi eliberează energia” în petrecerile din satul olimpic după finalul unei ediţii a Jocurilor Olimpice, a dezvăluit o fostă sportivă la săritura în lungime.

Chiar dacă organizatorii de la Tokyo 2020 au interzis în mod oficial sportivilor să întreţină relaţii intime la actuala ediţie de la Tokyo, din cauza ameninţării cu coronavirus, fosta sportivă Susen Tiedtke susţine că oficialii sunt neputincioşi să oprească petrecerile cu alcool, care se petrec la fiecare ediţie. 

„Interzicerea este un joc amuzant pentru mine, nu funcţionează deloc. Relaţiile intime sunt întotdeauna o problemă în sat. Sportivii sunt la capacitatea maximă din punct de vedere fizic la Jocurile Olimpice. Când se termină competiţia, vor să-şi elibereze energia”, a spus sportiva din Germania, în vârstă de 52 de ani, pentru Bild.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Petrecerile se ţin în lanţ, apoi alcoolul intră în joc. Se întâmplă ca oamenii să întreţină relaţii intime şi sunt destui oameni care se străduiesc pentru asta”, a mai spus Tiedtke.

Aceasta a concurat la Jocurile Olimpice din 1992 şi 2000, întâlnindu-l pe Joe Greene, fostul ei soţ, fost concurent la săritura în lungime, în timpul Jocurilor de la Barcelona, scrie orangesport.ro

Ea a continuat: „Competiţiile noastre (n.r. – la săritura în lungime) erau spre sfârşitul Jocurilor Olimpice. Nimic nu se întâmplat înainte, asta a fost greu. Antrenorii au spus: „Când ai relaţii intime, corpul trebuie mai întâi să se reîncarce energetic. Deci nu ar trebui să faci asta”.

„După competiţie, totuşi, colegii de cameră erau atenţi dacă aveai nevoie de cameră pentru tine…”

Tiedtke a recunoscut: „Auzeai întotdeauna ‘petrecerea’ celorlalţi, uneori cu greu puteai dormi. Antrenorul meu era tatăl meu şi era foarte strict. Dacă un băiat voia să iasă cu mine, trebuia să facă mai întâi 100 de flotări.

A trebuit să mă întâlnesc pe ascuns, altfel nu aş fi întâlnit niciodată pe nimeni. Tot satul ştia povestea”, a mai spus fosta sportivă. 

Foto: pixabay

Politica