sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Elev de 14 ani, mort după ce i s-a făcut rău pe ringul de dans

Un elev de 14 ani a decedat după ce, în timpul banchetului de clasa a 8-a i s-a făcut rău pe ringul de dans.

Momentul s-a întâmplat fix sub ochii tatălui copilului, care este profesor la școala unde invăța elevul.

Totul s-a petrecut seara trecută în Suceava, iar la fața locului s-a prezentat un echipaj de ambulanță care inițial a reușit să-l resusciteze pe tânăr, care în cele din urma a decedat la spital. Băiatul era cunoscut cu probleme de sănătate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Medicii chemați în ajutor au reușit să îl resusciteze și l-au transportat la spital. În această dimineață, însă, băiatul a murit.

Medicul Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, a declarat într-o intervenție telefonică, la Digi24, că băiatul avea probleme de sănătate cunoscute, o formă de epilepsie, însă nu mai urma niciun tratament.  

Personalul de la Serviciul de Ambulanță Suceava care a ajuns la fața locului a constatat că băiatul se afla în stop cardio-respirator. A fost resuscitat și transportat la spital. Pe parcursul nopții, elevul de 14 ani a trecut prin mai multe episoade de fibrilație ventriculară și a decedat dimineață, în jurul orei 4.30.

Poliția a deschis un dosar penal de moarte suspectă și a dispus efectuarea necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului, conform digi24.ro.

Politica