marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Motocicletele şi ATV-urile, un dezastru în zonele turistice! Cadariu: Eu le-aş interzice în totalitate

Ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a declarat joi, că este împotriva celor care practică enduro în zonele turistice deoarece motocicletele şi ATV-urile deranjează restul turiştilor cu gălăgia produsă de motoare, potrivit Agerpres.

„Este un fenomen şi eu zic că are un efect negativ asupra activităţii turistice şi am exemplul de la mine de acasă: este o nenorocire, tot ce înseamnă motoare în doi timpi care sunt zgomotoase şi care oferă posibilitatea de regulă tinerilor, dar nu numai, în ideea de a se distra într-un grup restrâns şi a deranja tot ce înseamnă activitate turistică într-o zonă întreagă. E un lucru care ţine în primul rând de autoritatea locală, că depinde ce reglementări locale are şi dacă permit sau nu aşa ceva. Nu mai zic dacă încurajez, şi pui la dispoziţii spaţii, închiriezi terenuri pentru cei care vor să facă investiţii în aşa ceva. E un punct de vedere strict personal, nu vreau să angajez ministerul, eu din punctul meu de vedere este un dezastru, un dezastru”, a spus Constantin Daniel Cadariu, în timpul unei conferinţe la Sibiu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a dat drept exemplu regulamentul privind enduro realizat de Primăria Comunei Răşinari, situat în vecinătatea municipiului Sibiu, privind enduro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Eu vă recomand chiar să preluaţi acest ghid şi să daţi spre analiză colegilor din minister. (…) Deci este un regulament care din punctul meu de vedere este aproape formă finală. Singura chestiune este cum îi prindem pe cei care circulă cu aceste motorizate, dar care nu sunt obligaţi să-şi pună plăcuţe de înmatriculare, deci avem inclusiv propuneri pe modificare legislativă”, a spus Daniela Cîmpean.

Primarul comunei Răşinari, Bogdan Bucur, i-a explicat ministrului Antreprenoriatului şi Turismului că în această localitate s-au fixat trasee pentru motociclete şi ATV-uri, pentru că vin turişti, mai ales străini, dornici să practice enduro. În Răşinari, cine practică enduro, plăteşte o taxă pentru aceasta.

„Dacă îmi permiteţi să intervin, pe subiectul de enduro, pe site-ul primăria-răşinari.ro, la secţiunea enduro putem găsi acolo traseele pentru motociclete şi pentru ATV-uri, pe care le pot folosi cei care practică acest sport. Pe lângă asta, pot găsi acolo tarifele, pentru că noi am stabilit nişte tarife pe care să le practicăm, pentru că aceia care vor să meargă cu motocicletele pe aceste trasee trebuie să le plătească. (…) Pe de altă parte, în următoarea perioadă ne vom pune la intrările în zona Răşinariului, vom pune plăcute unde vor găsi QR coduri pe care să le acceseze şi să ştie care sunt traseele pe care ei să meargă şi cum să facă şi plata online pentru a merge cu motocicletele pe UAT Răşinari (…) Sunt foarte mulţi turişti străini care practică acest sport”, a spus primarul Răşinariului, Bogdan Bucur.

Constantin Daniel Cadariu a subliniat că el este împotriva a tot ce înseamnă motor în doi timpi folosit în zonele turistice.

„Însă eu un revin la problema cu motorizatele şi mai ales tot ce înseamnă motor în doi timpi. Şi aşa, în cazul destinaţiilor turistice din zona montană, ai parte de aşa-zisele drujbe care când activează îţi distrug toată liniştea din zonă, mai ales dacă ai acolo extrem de multe structuri de primire turistică. Eu sunt şi mai radical din fire. Dacă ar depinde doar de noi, eu le-aş interzice în totalitate, în totalitate. (…) Dumnezeule, ce să caute în tot ce înseamnă zone turistice, din punctul meu de vedere nu au ce căuta”, a spus Cadariu.

Constantin Daniel Cadariu s-a întâlnit joi, la Sibiu, cu preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, primari din zone turistice, dar şi operatori din turism, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri, scrie g4media.ro

Foto: pixabay

Politica