sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cristi Chivu, antrenor de 10

Fostul internațional român a cucerit primul său trofeu în calitate de antrenor

Inter U19, echipa antrenată de Cristi Chivu, a cucerit, marți seară, titlul de campioană Primavera a Italiei, trecând după 120 de minute de AS Roma U19. În urma acestui succes, Inter U19 a devenit prima echipă care atinge borna de 10 titluri câștigate.
Prima repriză a fost una închisă, nici una dintre formații nu a vrut să-și asume riscuri inutile. Romanii au deschis scorul în minutul 70, elevii lui Chivu reușind să egaleze 11 minute mai târziu, ducând meciul în prelungiri.

10, numărul „magic” pentru Chivu
Numărul 10 s-a dovedit a fi norocos pentru antrenorul român. Acesta l-a introdus pe finalul meciului pe purtătorul numărului 10 pe tricou, Nikola Iliev. Decarul bulgar a înscris un gol de nota 10 – după ce a primit o pasă cu călcâiul de la un coechipier, a driblat scurt un adversar la 7 metri de poartă și l-a executat pe portarul advers cu un șut puternic la colțul scurt. A fost golul victoriei și golul care îi aduce lui Chivu primul trofeu din palmaresul de antrenor și al 10-lea Scudetto Primavera pentru echipa U19 a Interului.

Carieră pe un trend ascendent
Cristi Chivu și-a început cariera de antrenor principal la grupele de copii ale Interului. În sezonul 2018/2019 acesta a antrenat echipa U14, un an mai târziu trecând la U17, pentru ca anul următor să o conducă pe cea de U18. În vara anului trecut a fost numit principal al echipei de U19.
Cristi Chivu și-a început cariera de fotbalist la CSM Reșița, trecând după aceea pe la Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma și Inter Milano, unde și-a încheiat cariera de jucător.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: facebook.com/Inter

Lucian Sandu

Politica