marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Aproape jumătate dintre mehedințeni s-au autorecenzat

Aproape jumătate dintre mehedințeni s-au autorecenzat, conform datelor transmise de Consiliul Județean (CJ) Mehedinți.

Vicepreședinte CJ Ionică Negru, a participat astăzi, prefectul județului, Alin ISUF și directorul Direcției Județene de Statistică Mehedinți, Gabriela Filip, au avut, joi, o întâlnire de lucru cu secretarul general al Institutului Național de Statistică, Romi Mihăescu, prezent la Drobeta Turnu Severin.

„În cadrul discuțiilor, s-au abordat aspecte legate de derularea Recensământului populației și locuințelor, proces prelungit pentru autorecenzare până în data de 27 mai. Totodată, s-au planificat activitățile ce se vor derula în teren pentru recenzarea asistată, după data de 27 mai”, au precizat reprezentanții CJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestora, la nivel urban, la data de 16 mai, județul Mehedinți a înregistrat un procent de autorecenzare de 55,5%, iar la nivel rural, 42,2%. Procentul celor care au realizat recensământul cu asistență recenzor este de 64,4%.

„Conducerea Consiliului Județean Mehedinți încurajează populația să se autorecenzeze! Recensământul populației este un proces necesar atât la nivel național, cât și la nivel european, datele rezultate urmând să fie folosite pentru stabilirea indicatorilor statistici la nivel național și european, cum ar fi numărul populației sau dimensiunea fondului de locuințe. Pe baza acestor date se pot aloca fonduri europene pentru investiții”, au mai transmis reprezentanții CJ Mehedinți.

Politica