Căpușele sunt paraziți externi. Se hrănesc cu sângele corpului gazdă (om sau diverse animale). În lume se cunosc sute de specii de căpușe, dar în România au fost identificate 30. Trebuie spus, însă, că doar câteva din acestea transmit boli oamenilor. În țara noastră specia cea mai frecventă este Ixodes Ricinus.Căpușele se găsesc în zonele cu iarbă și umiditate crescută (păduri, parcuri, pajiști, tufișuri). Infecțiile la om apar sezonier, în perioada când căpușele sunt active, din aprilie până în noiembrie.
Căpușa ajunsă pe pielea omului, își caută pentru fixare o zonă “convenabilă”, într-un timp care poate dura chiar și câteva ore. Mărimea căpușei crește, pe măsură ce se hrănește cu sânge.Prin mușcătură, își introduce capul sub piele, un segment al gurii de forma tubulară, care are de o parte și alta doi clești, care au rolul de fixare. Căpușele pot elimina prin saliva diverși agenți patogeni.
Pe pagina de Facebook Ro Vaccinare au fost postate mai multe măsuri de prevenire a expunerii la căpușă:
– Evitați zonele cunoscute cu expunere foarte mare la căpușe;
– La iarbă verde purtați îmbrăcăminte de culoare deschisă, să se vadă mai ușor căpușele; acoperiți-vă brațele și picioarele, trageți șosetele peste pantaloni; încălțăminte deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje;- Folosiți pleduri și paturi pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă;
– În drumeții mergeți pe mijlocul cărării, evitați să atingeți cu corpul plantele din jur
– Folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor (atenţie la contraindicații la gravide, la copii);
– Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente, un insecticid pe bază de permetrină 0,5 %;
– Dacă dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti insecte în jurul patului și folie de protecție;
– La sosirea acasă, verificați atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie.
– Faceți duș zilnic. La duș, verificați cu atenţie prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului). La nevoie, puteți verifica folosind oglinda sau lupa;
-Tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălarea și uscarea cel puțin 1h cu aer cald/fierbinte.
Este recomandată identificarea precoce a căpușei pe corp, pentru a scădea cât mai mult riscul de boală produsă prin mușcătura de căpușă:-Pentru a transmite Boala Lyme, căpușa trebuie să se fixeze și să se hrănească cel puțin 24-72 ore;-Virusul care provoacă Encefalita de Căpușă se transmite din momentul în care căpușa începe hrănirea.
Scoaterea căpușei:1.Este recomandat ca îndepărtarea/extragerea completă a căpușei să se facă în camera de gardă a unui spital de urgență, de către medical chirurg, și cât mai curând după mușcătura căpușei.Este important să se înlăture căpușa în totalitate, fără a rupe partea posterioară a corpului, iar capul să rămână înfipt în rană.2. După extragerea căpușei, se recomandă consultarea unui serviciu de Boli Infecțioase, pentru a aprecia oportunitatea unei profilaxii antibiotice.
„Nu încercați folosirea de căldură sau diferite substanțe pentru a neutraliza căpușa. Aceasta se poate adânci mai mult în piele, să elibereze o cantitate mai mare de salivă, sau vărsarea conținutului stomacal al căpușei în rană, crescând riscul de infecție.În situația în care nu puteți apela la serviciul medical, se poate scoate căpușa folosind o pensetă cu vârf subţire, în unghi; penseta se fixează cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii. Se trage lent, uniform, cât mai drept, fără a învârti, cu atenţie să nu zdrobiți/ striviți căpușa. Ulterior dezinfectați cu apă și săpun, apoi aplicați o soluție antiseptică. Mâinile salvatorului se protejează cu mănuși sau tifon.Dr. Daniela Mihalcea – medic primar boli infecțioase”, se mai arată pe pagina Ro Vaccinare.