marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Aproape 30 de inspectori școlari județeni au venit la Craiova pentru Competiția Națională „Şcoală Europeană”

Craiova găzduiește, în perioada 02-07.05.2022, Competiția Națională „Şcoală Europeană”. Aceasta se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+  și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.   

La deschiderea oficială a competiției naționale „Şcoală Europeană” care a avut loc marți, 3 mai 2022, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Dolj au participat 28 inspectori școlari județeni pentru proiecte educaționale, Inspectorul școlar general ISJ Dolj, dar și Inspectorul general din Ministerul Educației-prof. Marinica STOIAN.

 „Craiova este gazda Competiției Naționale <<Şcoală Europeană>>, în acest an. Un an în care s-au reluat competițiile școlare după ce acestea au fost întrerupte de pandemia de Covid-19. Sunt convins că vom avea rezultate excepționale. Competiția a fost lansată prin anul 2004, este recunoscută de instituțiile europene. Este o ocazie extraordinară de valorificare a proiectelor de dezvoltare din domeniul educației”, a spus Inspectorul Școlar General Dolj – Prof. Daniel Alexandru Ion.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La Craiova, Lia Olguța Vasilescu investește în educație și nu sub egida „Educăm România” pentru că acest proiect s-a născut mort. Noi avem proiectele noastre pe care, de obicei, le ducem la sfârșit. Într-un an și jumătate de mandat nu mai este nici măcar o curte de școală neasfaltată”, a declarat Rela Filip.

„Am venit cu bucurie către Craiova știind că avem multe lucruri minunate cu care să ne bucurăm sufletul, în timpul liber pe care îl vom avea pe parcursul acestei săptămâni. Pot spune că am revenit la Craiova cu altă competiție din aceeași familie a proiectelor europene”, a spus Inspectorul general din Ministerul Educației – prof. Marinica STOIAN.

Competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Politica