luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Dosare penale de 1 mai

Dacă în urmă cu o săptămână, în weekendul de Paște, polițiștii vâlceni lăudau atitudinea șoferilor care au fost responsabili, de 1 mai, lucrurile nu au mai stat la fel. Oamenii legii, au fost prezenți la datorie, iar bătăile de cap cauzate de șoferi nu au lipsit. Astfel, polițiștii au deschis două dosare penale în urma controalelor. Primul dintre șoferi fost depistat pe raza municipiului Drăgășani în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate.

„Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din oraș, care la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că are o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau alte substanțe”, conform IPJ Vâlcea.

Cel de-al doilea șofer a fost oprit pentru control în comuna Frâncești, unde oamenii legii au realizat că șoferul nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Bărbatul în vârstă de 42 de ani, din localitate, conducea un autoturism deși s-a stabilit că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au adăugat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Politica