marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Bulgariei va autoriza trimiterea de arme în Ucraina

Parlamentul de la Sofia va autoriza în cele din urmă, la 4 mai, trimiterea de arme în Ucraina pentru a ajuta această ţară să facă faţă invaziei ruse, a declarat joi, la Kiev, premierul bulgar Kiril Petkov, care urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Ca parte a lumii democratice, nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei tragedii şi să spunem că este vorba despre o chestiune strict ucraineană (…)”, a declarat Petkov, citat de presa bulgară.

Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că demersul de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorităţii parlamentare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Măsura este susţinută de trei din cele patru partide din coaliţia guvernamentală, însă Partidul Socialist, moştenitorul fostului partid comunist şi apropiat de Rusia, a ameninţat să rupă coaliţia dacă guvernul de la Sofia sprijină militar Ucraina, transmite EFE, citată de Agerpres.

De altfel, socialiştii sunt singurii care nu au trimis un reprezentant în delegaţia guvernamentală pe care o conduce Petkov în Ucraina.

Cu sprijinul majorităţii partidelor de opoziţie, este de aşteptat ca iniţiativa să obţină 200 de voturi, din rândul celor 240 de parlamentari bulgari.

Bulgaria, ţară membră a UE, este unul dintre statele membre ale NATO care nu a trimis până acum armament în Ucraina pe motiv că un astfel de demers ar însemna implicarea sa în conflict şi prelungirea războiului. Acest raţionament este împărtăşit şi de preşedintele ţării, Rumen Radev, un apropiat al Moscovei.

Radev, care începe joi o vizită oficială în Spania, a acuzat guvernul lui Petkov că este vinovat pentru sistarea de către Rusia a livrărilor de gaze pentru Bulgaria.

Petkov a calificat joi drept „ruşinoasă” abordarea lui Radev.

„De luni bune auzim un discurs potrivit căruia este mai bine să nu dăm arme Ucrainei pentru a ajunge cât mai repede la pace. Dacă această distrugere de cămine şi civilii asasinaţi reprezintă preţul pentru această pace, iar Rusia continuă să tragă şi nimeni nu are posibilitatea să se apere, atunci nu o dorim”, a declarat Petkov de la Borodianka, una dintre localităţile din apropierea Kievului unde ucrainenii îi acuză pe ruşi că au comis abuzuri în timpul perioadei în care au ocupat regiunea, în martie.

Politica